
Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, călugarii benedictini de la abaţia Hautvilliers şi mai ales celebrul Dom Perignon, administratorul mănăstirii, pun bazele metodei “champagne”, prin care obţin un vin spumos, plin de savoare şi prospeţime. Se spune că, după ce l-a gustat pentru prima dată, Dom Perignon ar fi exclamat: “Parcă beau stele!”
Sampania este vinul suprem, vinul ale cărui culoare, buchet, gust şi mai ales “perlaj” merită toată atenţia. Cu aroma sa inconfundabilă, de culoare albă sau rose, puţin pişcătoare la gust, şampania este, aproape în toată lumea, vinul ce ne însoţeşte la intrarea într-un nou an. Este alături de noi în cele mai fericite momente ale vieţii, pentru că, în definitiv, şampania este băutura fericirii. Povestea acestei minunate licori începe cu mult timp în urmă pe teritoriul actualei provincii Champagne din Franţa. Viile existau demult în această regiune, pentru că ostaşii lui Iulius Cezar au găsit pe versanţii Marnei bogate culturi de vie. |nsă, istoria începe să fie scrisă de celebrul călugăr Don Perignon spre sfârşitul sec. al XVII-lea. Pentru obţinerea spumantului se foloseşte un asamblaj de trei tipuri de vinuri, cu scopul de a obţine un gust neutru. Vinul astfel cupajat este pus în sticle în care se adaugă anumite drojdii pentru a provoca o nouă refermentare. |ntregul proces durează un an, şampaniei trebuindu-i nouă luni de fermentaţie, apoi urmează remulajul efectuat sticlelor depozitate într-o poziţie înclinată la 60 de grade, cu capul în jos. In fiecare zi, sticlele se rotesc pentru a determina drojdiile să se depună în dopul sticlei. La terminarea acestei perioade, sticlelor li se efectuează degorjarea (eliminarea reziduurilor de drojdie), îngheţând gâtul sticlelor. Dopul se extrage foarte rapid şi se lasă sub presiunea internă din sticlă să se elimine reziduurile. Se completează, se redopuiesc, se etichetează... şi, astfel, avem şampania.
La curţile regilor
Sampania este totuşi o băutură modernă care nu a existat înainte de anul 1600. Ea a devenit în scurt timp de la “perfecţionare” băutura preferată a curţilor regale, faima ei crescând odată cu dezvoltarea comunităţilor. După 1800 se naşte o adevărată industrie legată de producerea vinurilor spumante. Tradiţionala şampanie - Champagne - se obţine din trei soiuri de struguri albi şi roşii: Chardonanay, Pinot Noir şi Pinot Meunier. Rezultatul este un vin alb.
Când şampania provine doar din Chardonnay se indică pe etichete Blanc de Blancs. Este foarte potrivită pentru mâncărurile uşoare sau pentru aperitive.
Blanc de Noirs este şampania obţinută din struguri roşii, Pinot Noir şi Pinot Meunier şi este potrivită mai ales alături de preparatele mai consistente ce conţin cărnuri sau alături de brânzeturi.
Sampania Rose este poate cea mai prietenoasă, atât prin textură, consistenţă, cât şi prin multiplele asocieri culinare în funcţie de vinificare (gradul de rest de zahăr). Culoarea rose se obţine, de obicei, prin adăugarea de vin Pinot Noir în timpul celei de-a doua fermentaţii. Majoritatea gastronomilor si somelierilor sunt de părere că şampania, vinurile spumante în general, constituie cea mai generoasă ofertă gustativă în asociere cu preparatele culinare. Este singurul vin recomandat de la aperitiv până la desert. Cea mai utilizată asociere este cu icre negre şi stridii. Sampania brută se poate regăsi lângă preparatele din ouă (greu de asociat gustativ). De asemenea, se poate afla lângă mâncăruri cu ciuperci, brânzeturi cu pastă dură, tip parmezan, fructe de mare, în special lobster sau creveţi regali, legume, carne de pui, carne de miel. Un capitol aparte îl constituie fericita simbioză cu aromatele şi condimentatele mâncăruri asiatice, şampania echilibrând gustul prin aciditatea ei.
Spumantele vinificate în demisec sau dulce pot completa gustul aproape tuturor deserturilor. Nu trebuie uitat că şampania este băutura veseliei, a sărbătorii, a fericirii. Peste tot în lume este considerată simbolul celui mai rafinat stil de viaţă. In acelaşi timp, este companionul perfect la masă, în amiezile fierbinţi de vară, sau iarna, în faţa şemineului. Este băutura ce animă conversaţiile, este elixirul dragostei,... este vinul suprem.