
Text: Nicolae LUPU, vicepreședinte AJTR
La Gala Premiilor AJTR, în ianuarie 2020, Premiul „Vinul, frate cu turismul” s-a acordat „somelierului de elită” Sergiu NEDELEA. În egală măsură este laureat al Premiului „Cel mai bun somelier”, de la Gala HoReCa Awards, în trei ani consecutivi, ultima dată în noiembrie 2019.
Pe firul timpului, somelierul s-a făcut cunoscut în prima parte a secolului al XIV-lea, ca un cărăuș care aproviziona cu hrană și vin sediul papalității de la Avignon, din Franța. De teama comploturilor și a atentatelor cu otravă, papii aveau obiceiul de a examina puritatea băuturii pe o picătură de vin turnată pe medalionul episcopal din argint și așa s-a născut cupa somelierului – simbolul de astăzi al profesiei. Cu timpul, somelierul s-a „sedentarizat”, din cărăuș transformându-se în pivnicer. Sensul actual al termenului a fost consacrat pe la 1812.
Tot în secolul al XIV-lea, la 2.000 km distanță, la curtea domnilor din Țara Românească și Moldova, este atestat documentar paharnicul cel mare, unul dintre cei câțiva boieri de sfat, adică sfetnici, și anume cel care avea în grijă băutura domnului, garanție că aceasta nu este otrăvită. Cu timpul, un alt personaj care se va impune va fi pivnicerul.
Este perioada Micului Paris și Belle Epoque când termenul sommelier trebuie să fi fost „importat” în Regatul României. Acum se deschid mai multe hoteluri bune, „perla coroanei” reprezentând-o Athénée Palace, din 1914, cel mai luxos și cosmopolit hotel al Capitalei până în 1971, la inaugurarea hotelului InterContinental. Cu trei ani înaintea hotelului Athénée Palace, aceeași societate franceză dădea în folosință hotelul Palace din Sinaia. Din acei ani, din septembrie 1912, bibliofilul Ion C. Rogojanu deține o carte poștală prin care șeful somelier de la hotelul Palace, Ioan Vlad, primea urări de bine din partea ajutorului său, aflat cu treburi la București. Mai târziu, prin 1933, restaurantul, „de prim rang”, al hotelului Palace din Sinaia va fi ținut de „Casa Grégoire Capșa” din București.
După al Doilea Război Mondial, vreme de jumătate de secol, somelierul pare să fi fost pus în paranteză. Nici măcar în cărțile de specialitate, atâtea câte apăreau, nu mai era menționat.
Mai multe: https://presadeturism.ro/sergiu-nedelea-somelierul/