
O să spuneţi, desigur, că vinul prost nu e vin şi, ca atare, nu putem să-i comentăm integritatea intelectualo-gustativă într-o revistă care elogiază contrarul, adică acel vin care, dacă este corect, logic că e şi bun. Omul bun din povestea noastră se prezintă sub mai multe faţete. Am începe cu omul bun prin ignoranţă, prin toleranţă, prin bunăvoinţă, implicat în universul oenologic doar prin dorinţa sa de a avea acces la un vin bun. Şi am putea continua cu profesionistul care nu poate fi bun decât alături de vinul bun; altfel nu mai este profesionist!
De ce şi de unde atâta supărare, când pe la noi nu s-a auzit de nici un bilanţ nefavorabil al vreunui combinat de vinificaţie?! Mai toţi producătorii noştri au pregătită pe buze replica standard: domne’, dacă se vinde, atunci e clar că vinul e bun! Despre ce anume se vinde şi despre cât de educat este publicul care (încă) le ţine umflată cifra vânzărilor – tăcere...
Cu siguranţă că nu am fi atât de alarmaţi de supraproducţia de vinuri "manelizate", dacă semnalele venite din exterior nu ar contura o imagine din ce în ce mai diluată a României vitivinicole. În publicaţiile de specialitate, ţara noastră este tot mai absentă, de parcă am fi în bancurile cu radio Erevan. Adică, da, România este în UE, dar nu a intrat, ci tocmai iese!
Comparativ, dacă acum câţiva ani, aveam cel puţin două pagini scrise despre podgoriile româneşti în ghidurile de specialitate, în prezent suntem reduşi la o jumătate de pagină, în condiţiile în care ştim bine că la noi s-au făcut şi replantări şi că, din 2000 încoace, au apărut multe vinuri cu care ne putem mândri. Revista "Sommelier International" a avut un număr special dedicat României. Însă, cu toate eforturile depuse, din păcate, redactorul francez nu a găsit decât aceleaşi informaţii prăfuite deţinute de ministerul agriculturii din vremea când obţineam noi producţii record. În Slovacia există două saloane naţionale de vinuri cu caracter permanent.
La noi nu există decât salonul de vinuri "Vinvest Timişoara", care-i ok, dar care ţine doar patru zile pe an şi alea "virusate" de orgliile şi răfuielile personale dintre producători. Şi ar mai fi şi vestitul "Expo Drinks - Bucureşti" care mai bine ar fi organizat la muzeul Antipa, unde sunt expuse şi fosilele dinozaurilor. Bulgarii au reuşit - într-un stil pur balcanic, dar au reuşit! - să organizeze competiţia "Cel mai bun Somelier din Europa", competiţie desfăşurată de ani buni numai în Franţa! Deci, se poate! În Italia (la Vinitaly 2008), o jurnalistă din presa de vin românească a fost întrebată dacă în România se face vin, dacă aici există viţă de vie. Să fi fost o expresie a ignoranţei italienilor (alimentată, de fapt, chiar de noi înşine), sau o răutate generată de o premoniţie la rezultatul meciului Italia-România din Campionatul European de Fotbal? Spun asta fiindcă se pare că şi în lumea vinului, ca şi în fotbal, noi suntem noi şi probabil avem alte repere valorice, "mai mişto": nu este important să câştigi, este important să-l faci pe celălalt să piardă!
Cam asta este imaginea (încă invizibilă) a vinului românesc în lume, chiar dacă mai apare câte o butelie cu vin românesc având la gât o medalie internaţională! Nimeni nu spune, cred, să ne transformăm ţara într-o mănoasă podgorie, dar retorica ne permite să ne întrebăm: dacă s-au investit atâtea fonduri structurale în agricultură şi în unităţi de vinificaţie, de ce bem în continuare vinuri slabe calitativ, sau, şi mai rău, vinuri contrafăcute, improprii consumului? Seamănă cu povestea fără sfârşit a sufocatelor străzi bucureştene: noi dăm bani pentru un trafic mai civilizat şi ei ne pun borduri! Sau poate totul este gândit într-o monstruasă teorie conspirativă şi, în curând, se va lansa noul brand – "Vinul de Bordură"?
În concluzie, stau şi mă gândesc: da’ cu vinul ce-am avut? Că doar nu se face singur şi nici nu se cumpără singur. Omu’l face, omu’l bea! Problema lui (părerea mea).