
Îmi propusesem să mă feresc de asocierea vieţii vinului cu viaţa politică. Dar credeţi că e uşor când fluxul media ne bombardează nonstop cu ştiri venite aproape exclusiv din acest mediu? Aflăm cum se fac şi se desfac alianţe peste noapte, ca apoi să se concluzioneze a la Caragiale: "pupat toţi Piaţa Independenţei...".
De vină cine e, până la urmă? Poporul. Că dacă vota cum trebuie (chiar, cum trebuia?) nu mai era necesar ca primul vinificator al ţării să cupajeze interesele partidelor. Ştia omul ce are de făcut, adică ăsta e soiul, ăsta-i vinul. Ce atâta încurcătură?
Scopul unui asamblaj-cupaj este într-adevăr nobil. Se amestecă două, sau mai multe soiuri de vin în vederea obţinerii unui vin mai bun decât fiecare dintre ele, luat în parte. Da, aşa este la vinurile oneste, dar în politichie faptele se complică aşa de mult, încât rezultatul final este un mare carcalete care ne este servit în următorii ani. Nu contează că în acest mare melanj politic sunt şi buni, şi... mai puţin buni. Unii, mai săraci (nu cu banii!), se străduiesc încă să înţeleagă cum de i-a ales calculatorul la uninominale. Alţii, din „viţa tânără”, sunt plini de bune intenţii, dar ştiu că au rădăcinile scurte şi merg pe compromis, c-aşa-i în poltică. Cei mai interesanţi sunt cei imuni la DNA, parcă ar fi din vie hibridă, rezistentă la filoxeră. Da, e adevărat că via hibridă e rezistentă la boli, dar cu rezultate submediocre la vin.
Stai şi te întrebi, atunci: oare ce produs rezultă dintr-un asemenea amestec politic? Acelaşi amestec absurd este şi pe marile bulevarde: afişe şi bannere electorale luminate de refolositele beculeţe ce vestesc Sărbătorile de iarnă. Apropo de propaganda electorală, cred că dacă măcar 10% din fonduri ar fi fost alocate pentru a face lobby soiului de Fetească Neagră, rezultatul ar fi fost mult mai palpabil şi mai viabil decât orice gargară demagogică anticriză. Mă refer aici la îndemnurile patriotice de a consuma produse autohtone.
Ei, dar ce contează?! E criză, domnilor şi ţara trebuie guvernată. Bine că are cine se ocupa de asta. Noi, restul, de ce să ne stresăm?! Avem o ţară frumoasă, cu podgorii bogate, cu oameni veseli... Unii sunt atât de veseli, asemeni cetăţeanului turmentat care nu ştia cu cine să voteze, încât nu ştiu, de acum, cu cine au votat... Or fi băut prea mult din „Cuvee Politichie”, că s-a dat la toată lumea, mai ales înainte de alegeri. Cine ştie?! De acum, oricum, este prea târziu...
Aşa că... La Mulţi Ani!