Proaspăt întors din italia, “somelierul casei” Sergiu Nedelea, în calitate de reprezentant al revistei Horeca a făcut parte dintr-un juriu cosmopolit al jurnaliştilor europeni, specializaţi pe acest domeniu. Au fost examinate 372 de vinuri albe, 58 roze şi 94 spumante, la a căror degustare s-au folosit 4.000 de pahare. In cele ce urmează, Sergiu ne povesteşte în ce a constat cea de-a zecea ediţie de selecţie italiană a vinurilor, în asociere culinară cu alimentele marine.
ORGANIZAREA.
Regiunea Ancona din districtul Marche, a găzduit între 13-15 mai 2009, la hotelul Monteconero din Sirolo, a X-a ediţie de Selecţie naţională a vinurilor în asociere culinară cu alimentele marine - Selezione Nazionale Vini da Pesce. Competiţia s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Ministerului Agriculturii din Italia, organizarea ireproşabilă fiind opera ASPE - “Azienda speciale della Camera di Commercio” din Ancona - ICE. Selecţia de vinuri a fost monotematică, în prim plan fiind asocierea cu preparatele din alimente marine. Selecţia a fost supravegheată de Asociaţia Italiană de Tehnicieni şi Oenologi din Industria Vinului, care a garantat un înalt nivel de competenţă şi profesionalism. Această asociere vine de la puternica legătură cu Târgul Internaţional de Pescuit din Ancona, oraş portuar, înconjurat de plantaţii viticole.
COMPETIŢIA.
Probele intrate în competiţie au fost în număr total de 525 provenind din 254 de societăţi vitivinicole, reprezentând 20 de regiuni viticole Italiene, au fost examinate de un juriu de specialitate format din enologi italieni şi jurnalişti din mai multe ţări. Vinurile examinate de către cele cinci comisii de specialişti au fost vinuri albe şi roze liniştite şi spumante, albe şi roze, împărţite în zece categori în funcţie de denominaţiuni. Astfel, au fost prezente 357 probe DOCG/DOC şi respectiv 120 probe IGP (Indicaţie Geografică Tipică). Restul probelor au fost vinuri de masă. Serviciile în timpul competiţiei au fost asigurate de somelieri, membri ai puternicei Asociaţii Italiene de Somelieri - A.I.S. Probele care au primit un scor mai mare de 80 de puncte au fost recompensate cu diplome de merit, existând bineînţeles medaliile de bronz, argint şi aur. Producătorul, al cărui vin a obţinut cel mai bun punctaj, a primit premiul special – “Calice Dorico”. Marele premiu a fost adjudecat de Societatea CAVI din Trento.
DIN CONCURS.
Juriul jurnaliştilor a fost cosmopolit, fiind împărţit în cele cinci comisii de examinare, a celor 372 de vinuri albe, 58 roze şi 94 spumante, la a căror degustare s-au folosit 4.000 de pahare. Jurnalişti au fost următorii:
- Blagoeva Stoyanova Eufrosia - Bacchus
- Wine&Dine - Bulgaria
- Colombo Lorenzo – Vinealia - Italia
- Jaksland Kvernmoheidi - Nationen Det Gode Liv - Norvegia
- Karinauskaite Jurgita - Vyno Zurnalas - Lituania
- Kysilkova Marie - 100+1- Republica Cehă
- Lavander Andreas - Livets Goda - Suedia
- Magnani Fabio - Wine Pasion - Italia
- Nedelea Sergiu - Horeca România - România
- Radoslav Jencus - Blue Media Slovakia Vinorum - Slovacia
- Smolec Anna - Swiatt Win - Polonia
UN PROGRAM... “STROPIT”.
Aducând mulţumiri speciale Camerei de Comerţ Exterior Italiene - ICE, vă pot informa că programul din afara competiţiei a fost deosebit. Mulţumiri doresc să aduc doamnei Paola Dona, lui Gianluca Reggenti şi simpaticei noastre translatoare Laura. Am avut privilegiul de a vizita zona Marche, respectiv zona antică şi medievală a oraşului Ancona, vestita peştera “Grotte di Frasassi”, Enoteca comunală din Matelica şi Muzeul Cărţii din Fabriano. Nu au lipsit nici degustările de vinuri de la Enzo Mecella – Cantine in Fabriano, testarea vestitelor salamuri “Salame di Fabriano”. O menţiune aparte voi face asupra preparatelor speciale din alimente marine, ce ne-au fost servite în acest sejur oenogastronomic. Sunt greu de descris gusturile şi aromele acestor festinuri pescăreşti, dar voi aminti doar pentru curioşi câteva denumiri de preparate pe care am avut ocazia să le savurez: Il Tortino caldo con gamberi e zucchine, I Ciabattoni al ragu di pesce, Le Capesante e le Raguse, Le Chitarrine allo scoglio..., totul stopit din belşug cu vinuri albe, roze şi spumante.
PREMIILE MARCHE AU FOST ATRIBUITE VINURILOR:
- “Dona Angela” 2008 , IGT Marche, produs de Santa Cassella din Potenza Picena
- “Pallio di San Floriano” 2008, IGT Marche, Verdicchio dei Casteli Jesi DOC Clasico Superiore, produs de La Vite- Monteschiavo, în Maiolati Spontini
- “Colli Maceratesi” 2008, DOC Marche, produs de Santa Cassella în Potenza Picena şi “Calcare” 2008 IGT Marche, Sauvignon , produs de Conte Leopardi Dittajuti din Numana.
Am amintit doar primele premii, toate celelalte categorii primind recunoaşterea juriului de specialitate.