
Din moment ce vinul se măsoară în litri, de ce ar mai avea nevoie de o nouă măsura? Cum ar fi cea a timpului?!
Fără să mă pricep la ştiinţele exacte şi cu riscul debitării vreunei enormităţi, voi spune doar că, eu unul, am concluzionat că timpul împărţit la litri egal vin. În această ecuaţie (nici nu ştiu dacă termenul corespunde definiţiilor riguroase), contează datele problemei şi interpretarea acestora. Acum, că am prins curaj, mai adaug şi că o cantitate supra calitate egal vin bun.
Mă rog, greu de înţeles aceste pseudoecuaţii, aşa că voi ieşi din rigorile acestor ştiinţe exacte spunând că la ce timpuri trăim, măcar să ştim ce vinuri bem. Şi totuşi, are timpul vreo implicaţie asupra vinului? Păi are, domnilor, ştiut fiind că un vin vechi (măsurat în unităţi de timp - ani), este mai bun şi mai scump. Aceasta, desigur, în cadru general, păstrând rezervele de rigoare. Nu tot ce-i bătrân este şi înţelept; lucrurile se mai tulbură odată cu vârsta.
Mai ştim că un vin are un certificat de naştere pe care se specifică clar anul producţiei. Tragem de aici primele concluzii şi anume că vinul este inseparabil de factorul timp. Viţa de vie, strugurele, mustul... Toate au o viaţă măsurată. Există un ciclu, o peridiocitate care în simbioză cu natura face ca vinul să existe fizic. Poate de aceea vinul place atât de mult oamenilor: pentru că, deşi este un lichid ameţitor, este asemeni lor în multe privinţe. Numai dacă ne gândim la câte soiuri sunt, la personalităţile particulare ale acestora, la culorile şi gusturile lor, observăm atâtea similitudini. Diferenţa este că oamenii au la naştere, invariabil, o anumită greutate care creşte în timp, pe când la vin este invers: se naşte mult şi moare puţin. Dar ce frumos trăieşte, se maturează (un timp) în butoaiele de stejar, stă la răcoare în pivniţe adânci (un alt timp), iese la lumina rampei îmbrăcat în etichete fastuoase şi moare cu demnitate, în regretele buteliilor goale.
Tinere sau bătrâne, grandioase sau doar corecte, vinurile au un singur scop: omul, căruia îi bucură simţurile şi-i alină trăirile. Încă o dovadă că vinul nu trebuie să trăiască închistat într-un termen de garanţie. El, vinul, este o entitate eternă dacă omul îl perpetuează cu onestitate