E primăvară şi a-nceput culesul viilor! A, nu! Nu la noi... La ei, prin Chile, Africa de Sud, Australia. La noi, în Europa rurală, deşi încă nu e bine, nouă ne e bine. Vorba cântecului, „oficial ne merge bine”.
Gospodari cu vie puţină storc şi ultimul strop de „producătoare” dintre cepii butoaielor şi se gândesc cu groază că s-a scumpit vinul la „pet”, cel atât de trebuin-cios la „hidratarea” arăturilor de primăvară.O mică bucurie au totuşi şi ei: a trecut un an de U.E. şi nu a venit nici un comisar european să le taie via hibridă din curte. Cine ştie? Poate or uita şi îi lasă în continuare să-şi culeagă pericolul cancerigen al „mitilicului” cultivat cu încăpăţânare pe aracii din lemn de salcâm moşteniţi de la străbunicu’!
În cealaltă tabără, a marilor producători, profesioniştii pritocesc vinurile şi se întind la soare, asemeni ghioceilor apăruţi din zăpadă. Aproape toţi îşi fac bagajele pentru târgurile de primăvară. Că mult vin au facut în 2007 şi, de, mai trebuie şi vândut. Distribuţia de vinuri freamătă, adulmecând potenţialul profit ce ar rezulta din interminabilele liste cu vinuri autohtone şi, mai ales, cu importuri, cu toate că nu mai ştiu ce strategii de marketing să aplice pentru a vinde. Producătorii cu distribuţie proprie se calcă pe picioare, copiindu-şi unii altora conceptele. Marile magazine sunt puse la zid de asociaţiile patronale care constată (pe bună dreptate) că profitul e mai mare când este făcut din comerţul cu diferite taxe, faţă de cel obţinut din producţia vândută cu plata la 60 de zile. Nu întâmplător, două mari companii producătoare şi importatoare de vinuri au decis să părăsească acest cupaj nefericit de interese obscure cu iz de budană nespălată! Un gest de frondă lăudabil, dar care riscă să nu aibă efect dacă rămâne un caz izolat.
La rândul lor, cârciumarii sunt ameţiţi, asemeni gâzelor ieşite din cocon. Nu prea înţeleg ei ce este cu invazia asta de vinuri venite de la mii de kilometri depărtare. La fel de debusolaţi sunt şi de apariţia noilor podgoreni autohtoni ce fac într-adevăr vinuri corecte, cu arome şi gust de fonduri structurale. Ei înţeleg doar că trebuie să le listeze tuturor aceste vinuri, să fie în „trend” cu piaţa. Nu e greu să tipăreşti nişte foi, dar mai greu e cu vândutul când ai un produs nepromovat şi clientului încă îi este drag să stea tolănit alături de „fata din iarbă”. Cârciumarii mai sunt bulversaţi şi de unele scumpiri, cel puţin ciudate. De exemplu, un plus de 9 lei / butelie este justificat prin faptul că vinul este din producţia anului 2000 şi tocmai a împlinit opt ani. La ce volum de desfacere are respectivul producător, ne întrebăm câte etichete din producţia 2000 vor mai fi tipărite. În fine, e politică de companie, e de înţeles. De neînţeles este cum schimbi lista de vinuri a restaurantului de la o comandă la alta şi, mai ales, pe banii cui?
Evident, toate experimentele de marketing pomenite mai sus sunt făcute pe cheltuiala clientului. Aşa îi şi trebuie dacă a vrut capitalism! Dar, dacă tot plăteşte, măcar să-i facem o bucurie şi să-i spunem ce vin bun şi ieftin a apărut pe piaţă. Lasă-l domne’ să bea vin din Australia, sau din Chile şi să se minuneze! Cui nu-i convine, să se ducă la cules de struguri în Africa de Sud. Că e primăvară, iar e primăvară...
